Parlamentul a votat reforma administrației publice: Reguli noi pentru instituții, eficiență sporită și eliminarea suprapunerilor

Parlamentul a votat reforma administrației publice: Reguli noi pentru instituții, eficiență sporită și eliminarea suprapunerilor
EnglishFrançaisРусский

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un proiect de lege privind organizarea și funcționarea instituțiilor publice, susținut de 52 de deputați. Inițiativa vizează modernizarea și eficientizarea administrației publice, în cadrul reformelor asumate de autorități.

Proiectul, elaborat de Cancelaria de Stat, stabilește un cadru normativ unitar pentru constituirea, reorganizarea și dizolvarea instituțiilor publice, precum și pentru definirea clară a atribuțiilor acestora.

Documentul are ca obiectiv crearea unui sistem instituțional mai flexibil și eficient în administrația publică centrală, prin delimitarea competențelor, eliminarea suprapunerilor și separarea clară între instituțiile de elaborare a politicilor și cele de implementare.

Conform noilor prevederi, instituțiile publice vor fi create de Guvern, la propunerea autorităților centrale, prin hotărâre, sau de autoritățile locale prin decizii ale organelor deliberative. Reorganizarea și dizolvarea acestora vor urma aceleași mecanisme.

De asemenea, legea reglementează atribuțiile fondatorului, care va aproba structura de personal, va selecta conducerea instituțiilor prin concurs, va evalua activitatea acestora și va aproba bugetele și programele de dezvoltare.

Totodată, au fost adoptate modificări la legislația conexă, inclusiv interzicerea activităților comerciale ale instituțiilor publice și eliminarea posibilității acestora de a crea societăți comerciale. Au fost clarificate și regulile privind compatibilitatea funcțiilor publice cu pozițiile din consiliile instituțiilor.

Autoritățile susțin că măsurile fac parte din Strategia de reformă a administrației publice 2023–2030 și urmăresc alinierea Republicii Moldova la practicile administrative europene, cu scopul îmbunătățirii calității serviciilor publice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share