De la 1 ianuarie 2026, taxa pe valoarea adăugată nu va fi aplicată la importul de automobile în Moldova, dacă proiectul de lege ”Cu privire la modificarea unor acte normative (legate de sfera fiscală)” va fi aprobat de Parlament. În același timp, regimul de aplicare a accizelor în funcție de volumul motorului va fi menținut.
Proiectul a fost înregistrat de un grup de deputați și vizează prevenirea riscurilor de abuz și a erorilor în evaluarea valorii în vamă a vehiculelor importate. Nota explicativă menționează că, deși sistemul informatic al Serviciului Vamal s-a îmbunătățit, riscul unor evaluări incorecte persistă.
Totodată, autorii propun menținerea unei accize calculate proporțional cu cilindreea motorului și durata de utilizare a vehiculului, până la introducerea unui mecanism de restricționare a importului automobilelor uzate, precum o eventuală taxă de mediu.
O altă modificare vizează Regulamentul privind aplicarea Codului Vamal: valoarea în vamă a vehiculelor uzate va fi determinată pe baza mărcii, modelului, anului de fabricație și altor caracteristici tehnice relevante, folosind datele din Catalogul prețurilor vehiculelor, conform procedurii Serviciului Vamal.