Externe

Parlamentul din Kosovo cere guvernului să înceapă negocierile de aderare la NATO

Pinterest LinkedIn Tumblr

Parlamentul din Kosovo a aprobat joi o rezoluţie care cere guvernului să înceapă negocierile pentru aderarea la NATO în urma invaziei ruse din Ucraina, informează Digi24.ro

Kosovo este apărată de trupe NATO din 1999, când s-a încheiat războiul dintre etnicii albanezi şi forţele sârbe, însă acum această ţară cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori vrea să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

„Parlamentul din Kosovo cere guvernului să ia toate măsurile necesare, în coordonare cu partenerii internaţionali, pentru a înainta cererea de aderare la NATO, Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale”, se arată în rezoluţie, susţinută de 94 de voturi din cele 120 de mandate parlamentare.

Parlamentarii din rândul minorităţii sârbe au boicotat sesiunea, conform Agerpres.

Premierul kosovar Albin Kurti a spus că guvernul său va cere intrarea la NATO mai întâi prin aderarea la Parteneriatul pentru Pace, un program al Alianţei Nord-Atlantice care încurajează cooperarea bilaterală cu ţările non-membre.

Parlamentarii, purtând bannere cu steagul Ucrainei şi pe care se putea citi „Alături de Ucraina”, au votat de asemenea pentru a condamna invazia rusă. Kosovo s-a alăturat altor ţări în adoptarea de sancţiuni împotriva Moscovei pentru invazia din Ucraina.

Reuters reaminteşte că patru ţări membre ale NATO – România, Spania, Grecia şi Slovacia – nu recunosc declaraţia de independenţă a Kosovo, ceea ce va complica încercarea sa de a adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Kosovo este în proces de a-şi crea propria armată, care ar urma să aibă 5.000 de militari activi şi 3.000 de rezervişti.

Miercuri, guvernul a făcut apel la cetăţenii din ţară şi din străinătate să doneze bani pentru întărirea securităţii ţării.

Principalul rol al celor 3.770 de soldaţi ai NATO din ţară este de a menţine pacea în nord, unde aproximativ 50.000 de sârbi locali, susţinuţi de Belgrad, refuză să recunoască autorităţile din Kosovo şi cer separarea de-a lungul liniilor de despărţire etnică, pentru a se uni cu Serbia.

Serbia şi Rusia, aliatul său tradiţional, nu recunosc independenţa Kosovo, iar Belgradul susţine în continuare că provincia separatistă face parte din teritoriul sârb.

loading...

Comments are closed.