Parlamentul Finlandei a votat pentru retragerea țării din tratatul ce interzice minele terestre

Parlamentul Finlandei a votat pentru retragerea țării din Convenția de la Ottawa, tratatul internațional care interzice utilizarea, stocarea, producerea și transferarea minelor antipersonal, a anunțat Reuters.

Decizia a fost luată pe fundalul îngrijorărilor legate de securitatea națională, în contextul tensiunilor crescute cu Federația Rusă, care nu este parte a tratatului și folosește mine terestre în războiul din Ucraina.

Retragerea va permite Finlandei, care are cea mai lungă graniță NATO cu Rusia, să înceapă stocarea minelor la șase luni după notificarea oficială transmisă către ONU și ceilalți membri ai acordului.

Președintele Alexander Stubb a susținut votul, declarând că „Finlanda are ca vecin un stat imperialist și agresiv – Rusia, care utilizează mine fără milă”.

În ultimele luni, parlamentele din Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au adoptat decizii similare, ieșind din tratatul semnat în 1997 de peste 150 de state, inclusiv Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share