Partidul ALDE, condus de Arina Spătaru, a anunțat susținerea oficială pentru Festivalul Moldova Pride, invocând argumente juridice, morale, creștine și politice în favoarea respectării drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale comunității LGBTQ+.
DOC // Cancelaria de Stat cere abrogarea deciziei CMC privind interzicerea marșurilor LGBT+
„Partidul ALDE, fidel doctrinei sale liberal-conservatoare, susține libertatea individuală, responsabilitatea personală, supremația legii și demnitatea umană”, se arată în comunicatul formațiunii. Potrivit conducerii ALDE, susținerea evenimentului nu contrazice valorile tradiționale, ci dimpotrivă, le completează prin recunoașterea drepturilor fundamentale.
Argumentul constituțional și juridic face trimitere directă la Legea Supremă. „Constituția Republicii Moldova, la articolul 16, garantează egalitatea în fața legii, fără discriminare. Tot ea, la articolul 32, asigură libertatea opiniei și a exprimării, iar la articolul 40, garantează libertatea întrunirilor pașnice. Orice partid care respectă statul de drept și democrația nu poate susține selectiv aplicarea legii.”
În ceea ce privește argumentul moral, ALDE afirmă: „Moralitatea publică nu se bazează pe excludere, ci pe compasiune, respect și conviețuire pașnică. Un stat și o societate morală este una care are curajul să protejeze minoritățile, nu să le suprime.”
În sprijinul poziției sale, partidul invocă și valorile creștine: „Valorile creștine nu sunt despre judecată, ci despre iubire și milă. Iisus Hristos nu a exclus, ci a inclus. A iubit pe cei marginalizați și a condamnat ipocrizia și condamnarea publică. Nu susținem nici ideologia, nici propaganda, dar susținem omul – fiecare om creat după chipul lui Dumnezeu.”
Nu în ultimul rând, argumentul politic și liberal subliniază compatibilitatea dintre libertățile fundamentale și valorile conservatoare: „Liberalismul autentic înseamnă respectul față de libertățile fundamentale. Conservatorismul autentic înseamnă păstrarea ordinii, a civilizației și a bunei-cuviințe. Nu este nimic contradictoriu în a susține o manifestare pașnică și legală a unei minorități, în timp ce păstrăm valorile culturale și religioase proprii.”
„ALDE respinge extremismele, ura și populismul. Ne dorim o Moldovă inclusivă, demnă, europeană, în care fiecare cetățean să aibă șansa de a trăi în pace”, a transmis Arina Spătaru, președinte al partidului.
Festivalul va avea loc duminică, 15 iunie 2025.