Partidul MAN continuă extinderea la nivel național cu noi organizații teritoriale și consolidarea structurilor existente

În ultimele zile, Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condus de Ion Ceban, a marcat progrese importante în extinderea sa la nivel național. Pe 29 noiembrie, formațiunea politică a constituit Organizația Teritorială din raionul Călărași, urmată pe 30 noiembrie de constituirea Organizației Teritoriale din municipiul Bălți, un centru regional cu rol strategic pentru Republica Moldova.

Evenimentele s-au desfășurat cu participarea liderilor partidului, membrilor locali și susținătorilor, consolidând prezența MAN în aceste zone. Organizațiile teritoriale sunt conduse de lideri locali aleși unanim, care și-au asumat implementarea programului partidului în teritoriu.

De asemenea, la Chișinău a avut loc Conferința Organizației Teritoriale a municipiului, unde peste 800 de membri și circa 200 de invitați au participat la realegerea conducerii organizației. Irina Gutnic a fost aleasă președinte al organizației, iar structura de conducere a fost extinsă pentru a răspunde nevoilor Capitalei.

MAN a înființat organizații în raioane precum Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTA Găgăuzia, Dubăsari și Nisporeni, precum și organizații sectoriale în Chișinău. Totodată, s-au format organizațiile specializate „Femeile MAN”, „Tinerii MAN” și „Juriștii MAN”.

Extinderea partidului reflectă o strategie clară de consolidare a structurilor teritoriale și sectoriale, cu scopul de a oferi o alternativă politică viabilă și soluții concrete pentru cetățeni.

MAN își propune să aducă schimbări tangibile la nivel național, inspirându-se din proiectele de succes implementate în municipiul Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share