Politică

Partidul „ȘOR” solicită avizarea de urgență a proiectului de lege privind crearea farmaciilor sociale mobile

Pinterest LinkedIn Tumblr

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” solicită avizarea de urgență a proiectului de lege privind crearea farmaciilor sociale mobile, în special în localitățile în care nu există farmacii. Solicitări în acest sens au fost făcute de către deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”, în adresa ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, și președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului, Dan Perciun.

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” insistă asupra adoptării legii privind crearea farmaciilor sociale mobile, mai ales la sate, acolo unde nu există farmacii, iar accesul oamenilor la medicamente de primă necesitate este dificil.

Deputații Partidului „ȘOR” reiterează că au strâns semnături de la aproximativ 170 de mii de oameni, care se plâng de lipsa farmaciilor și de accesul limitat la medicamente. În realitate, acest număr este mult mai mare. Este vorba despre oameni de vârstă înaintată, care întâmpină deseori dificultăți de deplasare și sunt cei mai vulnerabili în fața bolilor, persoane cu dizabilități și familii cu copii.

Reamintim faptul că, recent, deputații Partidului „ȘOR” au prezentat mapele cu semnăturile oamenilor, în cadrul unui briefing de presă susținut la Parlament. Aleșii formațiunii, dar și președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, au vorbit despre necesitatea creării farmaciilor sociale mobile, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19.

Prin urmare, deputații Partidului „ȘOR” mai declară că pentru adoptarea unui asemenea proiect de lege nu este necesară decât de voință politică și își exprimă încrederea că și ceilalți colegi din Parlament vor înțelege complexitatea problemei și vor susține proiectul de lege privind crearea farmaciilor sociale mobile.

În prezent, programul farmaciilor sociale funcționează cu succes în orașul Orhei, comuna Jora de Mijloc din acest raion, dar și în orașul Taraclia.

Comunicat de presă

loading...

Comments are closed.