Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de Vasile Tarlev, se alătură blocului de stânga pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

Deputatul Vasile Tarlev comemorând 37 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan
EnglishFrançaisРусский

Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul prim-ministru Vasile Tarlev, a decis să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 în componența unui bloc electoral comun al opoziției de stânga. Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al formațiunii.

„Este timpul unei opțiuni reale: în numele poporului, al dreptății și al viitorului nostru! Doar uniți putem salva Moldova”, se arată într-un comunicat al partidului.

Formațiunea va depune oficial actele de înregistrare în cadrul blocului electoral marți, 29 iulie, la ora 13:00, la Comisia Electorală Centrală. Reprezentanții „Viitorul Moldovei” susțin că decizia de a adera la blocul de stânga răspunde apelurilor venite din rândul cetățenilor, care cer o alternativă la actuala guvernare.

Ieri, anunțuri similare au fost făcute de PSRM și Partidul Republican „Inima Moldovei”. Este așteptată și decizia PCRM.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share