PAS a aprobat modificări la Legea securității statului

Parlamentul a votat în lectura a doua modificări la Legea securității statului. Proiectul a fost susținut de 54 de deputați PAS.

Inițiativa legislativă aparține deputaților din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Andrian Cheptonar, Ion Șpac și Roman Roșca. Autorii documentului propun revizuirea Legii securității statului sub aspectul noțiunii de riscuri, amenințări și pericol deosebit asupra statului, pentru a stabili și determina expres atribuțiile organului competent să prevină și să combată acest fenomen. Modificările legislative sunt necesare pentru a evita neconcordanța dintre Legea securității statului și Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), adoptată recent de Parlament.

Astfel, se propune ca în articolul 4 din Legea securității statului să fie prevăzute expres acțiunile care prezintă pericol deosebit pentru securitatea țării. Printre ele figurează uzurparea puterii de stat, schimbarea prin violență a orânduirii constituționale, amenințările sau incidentele cibernetice, influențarea proceselor electorale în scopul promovării propriilor interese de către state străine, entități anticonstituționale sau criminalitatea organizată, trădarea de patrie, constituirea de organizații sau grupări ilegale etc.

De menționat că, anterior, Parlamentul a adoptat un pachet de legi care vizează activitatea Serviciului de Informații și Securitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share