PAS a sesizat la CC prevederile Legii bugetului pentru anul 2021 privind repartizarea mijloacelor financiare pentru autoritățile publice locale

Fracțiunea PAS a sesizat la Curtea Constituțională prevederile Legii bugetului pentru anul 2021 privind repartizarea mijloacelor financiare pentru autoritățile publice locale, informează Telegraph.md

Deputatul PAS Petru Frunze: „Atât timp cât oamenii din localitate lucrează și plătesc impozite, acești bani trebuie să rămână în localitate. Nu este corect ca politicienii să le ia impozitele și să le împartă pe timp de noapte după cum le este convenabil. Sperăm ca CC să examineze sesizarea și să vină cât mai repede cu o decizie finală”.

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „Republic Moldova Deputat în Parlamentul Republicii Moldova FPAS 01/565 21 decembrie 2020 Curtea Constituțională Republicii Moldova 30 CURTEA CONSTITUTIONALA REPUBLICII MOLDOVA Intrare Nr. 115a SESIZARE privind controlul priori parțial al constituționalitatii Legii bugetului de stat pentru anul 2021, partea referă modificările operate conform amendamentelor deputaților privind repartizarea mijloacelor financiare cuantum de 303 107, mii lei, pentru autorități publice locale și pe obiecte concrete, votate cadrul şedinței plen a Parlamentului Republicii Moldova din 16.12.2020 Deputați, Veronica VeronicaROSCA ROSCA Petru FRUNZE Republica Moldova, MD- MD-2004, Chişinău Ștefan cel Mare Sfânt 105 info@parlamentund www.parlament.md”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share