Pavel Filip: Îi încurajez pe cât mai mulți tineri să își cumpere o locuință proprie

Pavel Filip, Îi încurajez pe cât mai mulți tineri să își cumpere o locuință proprie, prima casa, pdm, partidul democrat, vlad plahtoniuc, reforme 2018

Până în prezent, 202 tineri au semnat deja contractele de garantare în cadrul programului de stat „Prima casă”. Alte șapte dosare sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele, iar 14 cereri sunt în proces de examinare.

Suprafața totală a locuințelor procurate în cadrul programului depășește 13 mii de metri pătrați, suprafața medie a uneia fiind de 58 de metri pătrați. Valoarea medie a unei locuințe cumpărate constituie 543 de mii de lei.

“La patru luni de când a fost lansat, programul Prima Casă aduce rezultate. Îi încurajez pe cât mai mulți tineri să își cumpere o locuință proprie, să își construiască o familie și un viitor acasă”, a declarat Pavel Filip.

Marea majoritate a beneficiarilor sunt familii tinere, iar circa o treime – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani.

Programul de stat „Prima casă” a fost lansat la inițiativa prim-ministrului Pavel Filip, la 26 martie curent. Ulterior, în cadrul proiectului, au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici, iar recent a fost anunțată inițiativa de a crea condiții mai avantajoase pentru familiile care au copii, statul oferind compensații între 10 și 100% din costul apartamentului.

La patru luni de când a fost lansat, programul Prima Casă aduce rezultate, locuință proprie, să își construiască o familie și un viitor acasă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share