Pavel Filip își va da demisia din funcția de președinte al PDM? Răspunsul lui Dumitru Diacov

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, spune că după rezultatul obținut de formațiune la alegerile parlamentare anticipate, liderul PDM, Pavel Filip, s-a gândit să-și dea demisia.

Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8

Întrebat dacă i-a trecut prin cap lui Pavel Filip să-și dea demisia după rezultatele obținute de PDM la alegerile parlamentare anticipate, Dumitru Diacov a declarat că: „El a spus ceva de genul acesta, că s-a gândit inclusiv și la această chestiune”.

Președintele de onoare al PDM a zis că formațiunea spera la un rezultat mai bun în cadrul scrutinului, dar s-a ales cu cel mai prost scor pe care l-a obținut în cadrul unor alegeri, de vină, potrivit lui, fiind conjunctura în care s-au desfășurat parlamentarele anticipate.

„Eu am ambiția și doresc încă o dată să readucem PDM pe scena politică activă. Eu nu cred că am greșit când l-am făcut pe Pavel Filip lider. El a fost prim-ministru al Republicii Moldova. După plecarea lui Vlad Plahotniuc, privirile s-au îndreptat spre o persoană vizibilă. Nu cred că și pe domnul Filip îl interesează să lupte cu înverșunare pentru a păstra funcția”, a spus Dumitru Diacov.

Citește și: FOTO&VIDEO // Gafă de proporții a Președinției: Steagul Republicii Moldova, întors cu susul în jos la un eveniment oficial

Total
0
Shares
 
Total
0
Share