Pavel Filip: La un an de la lansarea programului Prima Casă, 96 de profesori și medici și-au procurat propria locuință

Interviu oferit pe Pavel Filip pentru presă din România, Moldova îşi doreşte o perspectivă de aderare la UE, după modelul statelor din Balcani, pdm, partidul democrat, vlad plahotniuc, premierul rm 

La un an de la lansarea programului Prima Casă, 96 de profesori și medici și-au procurat propria locuință. Majoritatea dintre ei beneficiază de compensații la plata creditului, oferite de stat pentru bugetari și familiile care au copii. Informația a fost publicată de premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.

“Ne dorim ca profesorii și medicii să rămână să lucreze aici, ACASĂ”, a spus Filip. În total, de la lansarea programului guvernamental „Prima Casă”, 1003 familii și 372 de tineri necăsătoriți și-au procurat prima locuință.

Prin intermediul celor cinci bănci participante la program, în această perioadă au fost acordate credite în valoare de 662 milioane de lei, iar suma garanțiilor oferite de stat este de aproape 331 milioane de lei. Suprafața unui apartament procurat este în medie de 59 de metri pătrați, cu o valoare de circa 564 mii de lei. Din totalul locuințelor, 1284 au fost cumpărate în orașe,  iar 91- în sate. Vârsta medie a beneficiarilor este de 31 de ani.

În 2019 vor fi acordate încă 3000 de credite pentru tinerii și familiile care vor apela la „Prima Casă”. Acest program guvernamental a fost lansat la inițiativa prim-ministrului Pavel Filip în martie 2018.

PRIMA CASA profesori medici

Total
0
Shares
 
Total
0
Share