Pavel Filip: “Unii dintre candidați s-au înscris în cursă pentru a încurca unul altuia”

Actorii politici din Republica Moldova care s-au înscris în campania electorală pentru alegerile prezidențiale au făcut-o din motive de orgoliu și ambiție pentru a câștiga teren politic, cu excepția a doi candidați care au șanse reale de a câștiga scrutinul, transmite Telegraph.md, cu referire la Albasat.md

Totodată, cei care vor lupta la data de 1 noiembrie pentru fotoliul de președinte, vor face figurații politice. Declarațiile aparțin președintelui Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, notează IPN.

„Am spus foarte clar că Partidul Democrat de azi înainte va face altfel de politică și este greu de înțeles pentru mine și o parte din colegi de ce cu orice preț în scrutinul prezidențial trebuie să participe oricare formațiune politică. Discutăm cu colegii care este de fapt obiectivul unei formațiuni politice, iar în momentul de față, obiectivul nostru este să avem posibilitate să aplicăm viziunea pe care o are partidul. Acest lucru se face prin intermediul guvernului și majorității parlamentare. Ăsta este obiectivul și spre acest obiectiv ne vom concentra în continuare eforturile”, a declarant Pavel Filip în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Pavel Filip susține că, pentru formațiune, decizia de a nu lua parte la alegeri nu a fost una simplă. Însă, în același timp, prin participarea la aceste alegeri, partidul urma să-și mintă propriii susținători și alegători.

„Noi am calculat foarte bine și am de ce să fim sincer cu alegătorii noștri, cu membrii de partid, cu simpatizanții Partidului Democrat. Majoritatea candidaților din acest scrutin, din punctul nostru de vedere, vor face figurații politice, iar noi nu vrem să facem acest lucru. Ne arată sondajele, se configurează doi pretendenți la funcția de președinte al țării, în rest, ceilalți vor face figurații politice”, a adăugat președintele PDM.

Liderul democraților precizează că viitoarea campanie electorală nu este „războiului Partidului Democrat”, dar nici cu mâinile încrucișate nu va sta. Pavel Filip a menționat că Partidul Democrat va fi activ în perioada electorală, iar pentru aceasta au fost întreprinși pași concreți.

Partidul Democrat nu va participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Despre aceasta a anunțat președintele PDM, Pavel Filip, la data de 9 septembrie, după ședința Consiliul Național Politic al formațiunii.

Igor Volnițchi: Aceste alegeri vor fi total diferite de altele

Total
0
Shares
Total
0
Share