Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță trimiterea în judecată a unui bărbat de 41 de ani, din raionul Nisporeni, acuzat că a publicat pe internet un filmuleț intim cu fosta sa iubită, fără consimțământul acesteia.
Potrivit procurorilor, după o relație de trei ani și la aproximativ șase luni de la despărțire, bărbatul ar fi distribuit un video de circa 90 de secunde pe mai multe canale ale aplicației Telegram, inclusiv pe „Car Vertical”, cu scop de umilire și răzbunare.
Fapta a fost descoperită pe 14 februarie 2024, când tânăra a fost contactată pe Instagram de un cont anonim, care a informat-o că înregistrarea video circulă pe internet și i-a indicat inclusiv profilul ei de pe rețelele sociale. Ulterior, oamenii legii au stabilit că respectivul cont a fost creat chiar de fostul iubit, trimis acum în judecată.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat telefonul inculpatului, în care au fost găsite și alte înregistrări intime cu alte femei. Dispozitivul a fost anexat ca probă în dosarul penal.
Procurorii susțin că, pe parcursul a patru luni, victima a fost supusă unei presiuni psihologice constante, fiind contactată repetat, iar informația despre video a ajuns și la persoane din cercul ei apropiat. La un moment dat, aceasta ar fi primit o „ofertă limitată” de ștergere a filmulețului de pe internet în schimbul sumei de 300 de euro, moment în care a depus plângere.
Dosarul a fost investigat de Poliția de Frontieră, sub conducerea PCCOCS. Deși i s-a oferit posibilitatea de a-și recunoaște vinovăția și de a soluționa cazul pe cale amiabilă, bărbatul a negat implicarea.
Conform Codului penal, transmiterea sau publicarea imaginilor intime ale altei persoane se pedepsește cu închisoare de până la 2 ani, amendă de până la 42 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore.
Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, iar inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției. PCCOCS mai informează că, în anul 2025, alte 15 persoane au fost trimise în judecată pentru infracțiuni similare, iar șapte au fost deja condamnate. Procurorii îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să evite înregistrarea sau transmiterea imaginilor cu caracter intim.