PCCOCS: Învinuitul pentru „managementul” activității organizației criminale „Borman”, riscă 25 de ani de închisoare

Învinuit pentru „managementul” activității organizației criminale „Borman”, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală cu expedierea în instanța de judecată a cauzei penale privind învinuirea unuia dintre organizatorii activității de recrutare a membrilor într-o organizație criminală, crearea fondurilor bănești pentru susținerea financiară a acesteia, circulația ilegală și comercializarea drogurilor de tip hașiș, precum și trecerea peste frontiera Republicii Moldova a mijloacelor bănești prin nedeclarare, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, îşi desfăşura activitatea criminală atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în afara ei, prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare (Viber, Skype, WhatsApp etc), executând indicațiile liderului organizației.

Astfel, împreună cu tatăl său, acesta avea rolul de organizare și racolare a persoanelor care urmau să se ocupe de scoaterea prin contrabandă a banilor de pe teritoriul Republicii Moldova și deplasarea în Spania, unde era procurat hașiș în proporții deosebit de mari de la alți membrii ai grupării (cetățeni ai Republicii Moldova, Spaniei, Federației Ruse ș.a.). Drogurile încărcate și camuflate în diferite mijloace de transport erau transportate prin contrabandă în Federația Rusă, unde alți membrii ai grupării criminale le depozitau și le repartizau spre realizare.

În rezultat, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2017, figurantul, însoțit alți membri ai organizației, a procurat și transportat 96,5 kg de hașiș, precum și a trecut prin nedeclarare peste frontiera vamală a RM mijloace bănești în sumă de 100 000 de euro.

Dacă vinovăția în faptele imputabile va fi dovedită în procesul de judecată, învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea până la 25 de ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share