Social

(Video) PCCOCS: O grupare criminală specializată în contrabandă cu stupifiante și spălarea banilor a fost reținută!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat și expediat în instanța de judecată o cauză penală în baza infracțiunilor de contrabandă cu stupefiante, comercializarea drogurilor și spălarea banilor în privința unei grupări criminale.

În cadrul investigațiilor realizate de procurori în comun cu ofițerii INI, s-a stabilit că liderul grupării criminale, prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare cifrată, negocia cu persoane din Ucraina și China, procurarea drogurilor și importul acestora pe teritoriul Republicii Moldova. Drogurile sintetice cu denumirea PVP, LSD, LSD-25, precum și de alte tipuri erau introduse pe teritoriul țării, prin poștă și rute internaționale de pasageri fiind camuflate în diferite obiecte.

Astfel, în scopul comercializării drogurilor introduse în țară prin contrabandă, organizatorul grupului criminal, a creat un canal securizat pe platforma ”telegram” cu denumirea ”@BES_T”, care implica comercializarea drogurilor în lipsa unui contact fizic cu cumpărătorul.

Astfel, prin intermediul acestui ”chat”, organizatorul îi expedia compărătorului un cont bancar sau cont de portmoneu electronic, unde urmau să fie depuse mijloace bănești pentru procurarea drogurilor. Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul de droguri expedia organizatorului prin aplicația ”telegram”, poza bonului fiscal care confirma achitarea banilor.

După aceasta, cumpărătorul primea de la organizator un ”link”, la accesarea căruia cumpărătorul identifica locul unde erau ascunse în prealabil drogurile și anume, spații cu acces public, la rădăcina copacilor, sub borduri, pietre și alte locații, de unde erau preluate de cumpărător.

În acest sens, s-a stabilit că în perioada de pînă în luna iulie 2018, gruparea criminală a realizat droguri pe teritoriul Republicii Moldova în sumă de peste 6 mln lei.
Totodată s-a stabilit că în scopul tăinuirii și deghizării originii mijloacelor financiare obținute, în urma încasării acestora de pe conturile bancare deschise în prealabil pe numele unor terțe persoane, membrii grupului criminal îi legalizau prin procurarea criptovalutei de tip bitcoin.

Alăturat, procurorii PCCOCS a aplicat sechestre pe mijloace financiare de peste 1 mln lei.

În cazul în care instanța de judecată v-a stabili vinovăția persoanelor acuzate, care se află în stare de arest, acestea riscă o pedeapsă cu închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor, în scop de înstrăinare, de la 7 la 15 de ani, pentru comiterea contrabandei cu stupifiante de la 3 la 10 ani și pentru spălarea banilor de la 5 la 10 ani.

loading...

Comments are closed.