PCRM confirmă participarea în blocul comun cu PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei: „Alegerile din 28 septembrie sunt decisive pentru salvarea țării”

Comitetul Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a decis oficial, în cadrul plenarei din 29 iulie 2025, participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie în componența unui bloc electoral comun cu PSRM, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei”.

„Moldova se află în pragul unei bătălii decisive pentru statalitate, independență și suveranitate. Alegerile din 28 septembrie sunt, fără exagerare, de importanță crucială”, se arată în hotărârea adoptată de Plenara a II-a a CC al PCRM.

Formațiunea condusă de Vladimir Voronin acuză actuala guvernare că „a pierdut legitimitatea” și că a transformat țara într-un „stat capturat”, unde „nu mai funcționează nici legea, nici Constituția”.

„În ultimii patru ani, guvernarea PAS a dus țara spre degradare economică, sărăcie și depopulare. Deciziile-cheie nu sunt luate de majoritatea societății, ci peste hotare. Este o guvernare a rușinii naționale”, declară PCRM.

Comuniștii acuză că „mijlocul principal de menținere la putere al PAS este eliminarea oponenților politici”, iar în fața „terorii politice și represiunilor în desfășurare, nici o forță de opoziție nu poate rezista de una singură”.

„PCRM a fost prima care a chemat toate forțele de stânga și patriotice să-și unească eforturile pentru îndepărtarea uzurpatorilor de la putere”, se menționează în document.

Ca urmare a negocierilor purtate între cele patru partide – PCRM, PSRM, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” – plenara a decis formarea unui bloc electoral comun sub denumirea: „Blocul electoral al comuniștilor, socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei”.

Simbolurile blocului vor fi: steaua, secera și ciocanul, și inima.

„Această platformă corespunde așteptărilor majorității covârșitoare a societății și poate asigura victoria forțelor patriotice, stataliste și promoldovenești”, a conchis conducerea PCRM.

Total
0
Shares
Total
0
Share