Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, a anunțat oficial poziția sa pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 2024, lansând un apel către membrii și susținătorii săi să voteze împotriva Maiei Sandu și să-l susțină pe Alexandr Stoianoglo.
PCRM susține că întreaga campanie electorală, inclusiv referendumul constituțional, a fost caracterizată de manipulări și utilizarea resurselor administrative în favoarea actualei guvernări, acuzând autoritățile de intimidarea alegătorilor și de împiedicarea desfășurării activităților electorale.
Comitetul Executiv Politic al PCRM a criticat guvernarea condusă de Maia Sandu pentru presupuse acțiuni de influențare a opiniei publice prin mass-media subordonată și prin acțiuni ale structurilor de forță, susținând că actuala administrație a eșuat în menținerea normelor democratice. PCRM consideră că rezultatele primului tur al alegerilor și ale referendumului reflectă nemulțumirea publicului față de actuala conducere.
În acest context, PCRM își îndeamnă membrii și susținătorii, alături de cetățenii patrioți, să participe activ la vot în turul doi și să-l sprijine pe Alexandr Stoianoglo. Partidul susține că viitorul Moldovei sub conducerea Maiei Sandu ar putea duce la pierderea suveranității și a statutului de neutralitate, iar votul pentru Stoianoglo este văzut ca o cale spre o Moldovă suverană și neutră.
„Toți la vot împotriva Maiei Sandu! Pentru o Moldovă suverană, neutră și prosperă, votați Alexandr Stoianoglo!”, este mesajul transmis de PCRM în finalul declarației.