PDM pregătește un nou proiect grandios! Va fi elaborat un program de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare a tuturor localităților din țară

În cadrul Briefingului săptămânal organizat de către Partidul Democrat din Moldova, vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari a declarat Guvernul va face o analiză a situației privind aprovizionarea cu apă și starea infrastructurii de canalizare din toate localitățile din Moldova. În baza acestui studiu va fi elaborat un program național în domeniu.

Problema apei potabile există în localități din mai multe raioane ale țării. Din spusele lui Vladimir Cebotari există localități unde oamenii sunt nevoiți să plătească câte 5 lei pentru o căldare de apă, iar în alte localități, apa potabilă este transportată din contul primăriei. Aceasta este una din cele mai importante probleme ale cetățenilor Republicii Moldova reieșind din toate sondajele realizate în ultima perioadă.

Cunoaștem foarte bine situația din Cotul Morii. Problemă care cândva a adus foarte multe dividende politice, doar că a fost abandonată, nefiind rezolvată. Astăzi locuitorii acestei comune sunt asigurați cu apă potabilă zilnic cu transportul asigurat de Primăria localității. Oamenii au cantitate limitată de apă potabilă pe care o pot consuma. Aceeași problemă există și în alte zeci de localități.” a declarat Vlad Cebotari.

”Ne dorim ca în fiecare localitate din țara noastră oamenii să poată beneficia de apă și să aibă condiții civilizate de trai. Este o problemă foarte importantă pentru oameni și ea trebuie rezolvată. Acest lucru reiese din toate sondajele, dar ea ne-a fost sesizată și în deplasările noastre în teritoriu”, a explicat vicepreședintele PDM.

Potrivit lui Cebotari, în timpul întâlnirilor cu cetățenii au fost semnalate unele situații care nu sunt deloc normale. ”La Șoldănești, oamenii cumpără zilnic apa și plătesc cinci lei pentru o găleată”, a exemplificat fruntașul PDM.

În acest context, PDM a cerut reprezentanților săi din Guvern revizuiască Strategia națională de alimentare cu apă. ”Să vedem care e statutul la zi privind această strategie și care sunt restanțele. Ne-am propus ca în termen de 3-5 ani, să asigurăm localitățile din țară cu apă de calitate”, a continuat Cebotari.
Total
0
Shares
Total
0
Share