Pe strada Ion Creangă din capitală va fi majorată capacitatea rețelei de canalizare a apelor pluviale stradale

Primăria municipiului Chișinău informează că pe șantierul de renovare a străzii Ion Creangă din capitală sunt în desfășurare lucrările de majorare a capacității rețelei de canalizare a apelor pluviale stradale.

Lucrările sunt executate de antreprenorul proiectului și prevăd dublarea numărului de guri pentru captarea apelor pluviale, în perimetrul str. Alba Iulia – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, care au drept scop reducerea riscului acumulărilor de ape în zona rondului din Piața Dimitrie Cantemir.

Astfel, conform proiectului tehnologic, după așternerea startului de bază pe carosabilul din str. Ion Creangă, cu stabilirea cotelor, sunt instalate noi receptoare pluviale pe lângă cele existente.

Pentru captarea eficientă a apelor, de-a lungul străzi Ion Creangă, vor fi instalate în total 112 guri de captare pentru majorarea capacității rețelei de canalizare pluviale.

Amintim că strada Ion Creangă a întrat în reparație capitală în primăvara anului curent. Lucrările prevăd asfaltarea părții carosabile, schimbarea bordurilor, amenajarea trotuarelor și reabilitarea rețelelor inginerești. Termenul de executare a proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din municipiul Chișinău, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare”, conform contractului este primul trimestru al anului 2022.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share