Peninsula Iberică iese din întuneric: Alimentarea cu energie electrică a fost aproape complet restabilită în Spania și Portugalia

Peninsula Iberică își revine treptat după o pană de curent majoră care a afectat milioane de consumatori din Europa. Autoritățile anunță că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în proporție de peste 99% în Spania și în cea mai mare parte a teritoriului Portugaliei.

În Portugalia, 6,2 milioane de clienți au fost reconectați la rețea în primele ore ale dimineții, iar echipele continuă lucrările pentru restabilirea completă a sistemului. În Spania, situația este și mai stabilă: toate stațiile de transformare sunt operaționale, iar transportul public funcționează aproape normal. Metroul din Madrid, Barcelona și Bilbao a revenit la programul complet, iar aproximativ 80% dintre trenuri circulă deja. Instituțiile publice, inclusiv școlile și universitățile, și-au reluat activitatea, deși prezența elevilor și studenților nu este obligatorie.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că incidentul nu a fost cauzat de un atac cibernetic, fiind, cel mai probabil, rezultatul unui accident tehnic. „Toate cauzele potențiale sunt analizate, iar experții continuă investigațiile pentru a determina cu exactitate ce a provocat această întrerupere masivă”, a precizat Sanchez.

Pana de curent a început luni, la ora 12:33, când Spania a pierdut 60% din energia electrică în doar 5 secunde, echivalentul a 15 Gigawați – de peste două ori capacitatea celor cinci centrale nucleare ale țării. La scurt timp, efectele s-au extins și în Portugalia, dar și în părți din Franța, Belgia și Germania. Autoritățile colaborează în continuare cu operatorii energetici pentru a preveni repetarea unui astfel de incident.

Total
0
Shares
Total
0
Share