„Penisul se poate rupe, iar prima erecție are loc înainte de naștere.” Curiozități pentru persoanele care au penis, dar și pentru cele care-l văd doar la alții

Indiferent cum s-ar întâmpla să-l numiți – micuțul, prietenul, frățiorul –, penisul este un organ indispensabil pentru propagarea speciei și pentru obținerea plăcerii. Pe parcursul întregii vieți, ne dezvoltăm și învățăm mai multe lucruri despre mediul care ne înconjoară, dar și despre propriul nostru corp. În acest material, ne-am propus să descoperim mai multe lucruri curioase despre penis, utile pentru persoanele care au unul, dar și pentru cele care-l admiră la alții.

Prima erecție

Persoanele cu penis se nasc cu acest organ deja pregătit. Este un lucru obișnuit ca bebelușii să iasă din uter cu o erecție. Chiar înainte de momentul nașterii, ecografiile arată uneori un făt cu o erecție complet formată. Conform unui studiu din 1991, erecțiile fetale apar cel mai frecvent în timpul somnului cu Mișcare Rapidă a Ochilor (REM), este faza somnului în care se produc cele mai numeroase și cele mai intense vise și se pot întâmpla de mai multe ori în fiecare oră. Nimeni nu este sigur de ce, dar ar putea fi doar modul în care organismul nostru testează lucrurile și le menține să funcționeze corect.

Penisul este mai lung decât crezi

Mulți bărbați, care cred că mărimea penisului contează, s-ar putea liniști când ar alfa că penisul este de două ori mai lung decât îl vedem. De fapt, aproximativ jumătate din întreaga lungime a penisului se află în interiorul corpului.

Mitul mărimii pantofilor (în cazul în care cineva mai crede în acesta)

Gena Hox joacă un rol important în dezvoltarea degetelor de la mâini şi de la picioare, dar şi în dezvoltarea penisului şi a clitorisului. Cu toate acestea, un studiu canadian realizat în 1963 a demonstrat că există o legătură destul de firavă între mărimea picioarelor şi mărimea penisului, care constă doar în faptul că ambele dimensiuni sunt determinate de gena Hox.

Vă puteți rupe penisul

Cu siguranță cunoașteți că în penis nu este niciun os. Cu toate acestea, posibilitatea fracturării penisului există. Cel mai frecvent, penisul poate fi rupt în timpul unui sex viguros. Fractura penisului, așa cum se știe, este de fapt ruptura acoperirii fibroase a corpului cavernos. Momentul fracturii este însoțit de un sunet puternic, durere intensă, umflături și flaciditate (moleșeală, slăbiciune, fleșcăială determinată de scăderea tonusului muscular). Din fericire, nu se întâmplă foarte des și, dacă este tratat rapid, funcția completă poate fi restabilită. Este important să apelați la medic cât de rapid posibil. Într-un studiu care a investigat 42 de cazuri de fractură a penisului, cea mai „periculoasă” poziție a fost definită ca „femeie deasupra”.

Unghiul de înclinare

În timpul erecției, penisul poate fi înclinat la dreapta, stânga, în sus sau chiar în jos. Înclinarea penisului într-o anumită direcție nu este de bine sau de rău.

Următoarele date provin dintr-un studiu care a analizat erecțiile a 1 565 de bărbați.

Dacă penisul arăta direct în sus, acesta ar fi măsurat la zero grade și dacă ar fi orientat înainte (orizontal), ar fi de 90 de grade:
# zero-30 de grade – 4,9 la sută dintre bărbați;
# 30-60 de grade – 29,6 la sută dintre bărbați;
# 60-85 de grade – 30,9 la sută dintre bărbați;
# 85-95 de grade – 9,9 la sută dintre bărbați;
# 95–120 de grade – 19,8 la sută dintre bărbați;
# 120-180 de grade – 4,9 la sută dintre bărbați.

Deci, dacă ai fost vreodată îngrijorat de înclinația penisului, nu-ți face griji – ești normal. În timp ce ne referim la „normalitate”, foarte puține penisuri sunt drepte.

Nu există diferențe esențiale dintre penisurile circumcise și necircumcise

Singura diferență esențială dintre penisurile circumcise și cele necircumcise este probabilitatea de a dezvolta cancer la nivelul penisului (este rar în general, dar bărbații necircumciși prezintă un risc mai mare). Bărbații necircumciși sunt, de asemenea, puțin mai predispuși să transmită HPV și HIV partenerilor dacă nu folosesc prezervativul. „A fi necircumcis nu ar trebui să afecteze dimensiunea penisului: este doar modul în care arată”, spune dr. Brucker.

Disfuncția erectilă este de obicei un indicator al problemelor de sănătate

Disfuncția erectilă este de obicei un indicator al altor probleme de sănătate. „Există o întreagă categorie numită «disfuncție erectilă psihogenă». Deci, să presupunem că un bărbat a avut o aventură și se întoarce să facă sex cu soția sa. Lucrurile nu se simt la fel și îi este greu să aibă o erecție”, spune dr. Brucker. Asta nu înseamnă că fiecare bărbat cu disfuncție erectilă este un înșelător. Stresul, pastilele (prescrise sau altele), alcoolul, vârsta și obezitatea pot provoca această disfuncție. Disfuncția erectilă poate fi chiar un semn al diabetului sau al bolilor de inimă. „Odată ce începeți să vedeți disfuncția erectilă, primul lucru pe care ar trebui să-l evaluați este starea sa generală de sănătate.”

sursa: Diez.md

Citește și: Un semnal radio bizar a fost descoperit venind din direcția uneia dintre lunile planetei Jupiter

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share