Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede indexarea pensiilor cu 10% începând cu 1 aprilie 2025. Inițiativa legislativă a fost susținută de 77 de deputați și vizează ajustarea pensiilor în raport cu evoluția economică și inflația.
Conform proiectului, coeficientul de indexare de 10% va fi aplicat pentru partea pensiei care nu depășește cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2025, estimat la 16 100 de lei. Potrivit autorilor, acest mecanism are scopul de a proteja puterea de cumpărare a pensionarilor cu venituri mai mici și de a reduce discrepanțele dintre pensiile mici și cele mari.
Proiectul a fost inițiat de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS), care argumentează că această indexare asigură sustenabilitatea bugetară și corelarea pensiilor cu dinamica economică.
Pe de altă parte, opoziția socialist-comunistă critică nivelul propus al indexării, considerând că acesta este insuficient în raport cu inflația și creșterea prețurilor. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Darovannaia, a propus includerea în ordinea de zi a unui alt proiect de lege care prevede o indexare de 15,62%, bazată pe media creșterii indicilor prețurilor de consum din ultimii trei ani. Inițiativa a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS, care nu a susținut această modificare.
Proiectul de lege privind indexarea pensiilor urmează să fie supus votului în lectura a doua înainte de a intra în vigoare.
1 comments
Comments are closed.