Pensionarii vor primi în acest an ajutorul de 1000 lei, votat la inițiativa lui Igor Dodon

Toți pensionarii și beneficiarii de alocații sociale vor primi în ajunul sărbătorilor pascale ajutorul unic de o mie de lei, votat la inițiativa lui Igor Dodon.

Aceste asigurări au fost date de deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco. Socialistul a venit cu această precizare în urma apariției unor informații difuzate de politicienii de dreapta, potrivit cărora, prestația respectivă ar fi fost anulată.

”Partidele din Blocul ACUM răspândesc informația potrivit căreia pensionarii nu vor primi ajutorul unic de o mie de lei în ajunul sărbătorilor pascale. Este o minciună și o provocare. Atunci când nu ai ce spune și nu poți să faci nimic răspândești informații false”, a declarat deputatul.

Vicepreședintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie a menționat că 690 de mii de pensionari și beneficiari de alocații cu venituri mai mici de 4 mii de lei vor primi ajutorul unic de o mie de lei deja în luna aprilie.

Banii vor fi alocați în baza unei inițiative propuse anul trecut de președintele Igor Dodon. Legea a fost votată de Parlament în luna decembrie. Pentru acordarea suportului financiar unic în mărime de o mie de lei, în buget au fost prevăzute 696,9 milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share