Pentagonul acuză China de acțiuni de intimidare fără precedent în Asia-Pacific

Pentagonul a acuzat marţi China de acţiuni de intimidare fără precedent în spaţiul aerian din Asia-Pacific, în condiţiile în care avioane chineze de vânătoare şi-au înmulţit manevrele de risc în jurul unor avioane americane în operaţiune sau recunoaştere, scrie Agerpres.ro

Beijingul întreprinde “o campanie centralizată şi concertată, autorizând aceste comportamente de risc, pentru a constrânge SUA să îşi modifice activităţile operaţionale” în regiune, a denunţat în faţa presei subsecretarul american al apărării pentru probleme de securitate în zona Indo-Pacific, Ely Ratner.

Majoritatea incidentelor din spaţiul aerian internaţional au presupus interceptări în zbor riscante, manevre intimidante, avioane de luptă chineze apropiindu-se prea mult sau prea repede de aparate americane, sau care au tras rachete luminoase, potrivit Pentagonului.

Responsabilul american a invocat “peste 180 de incidente” care au avut loc din toamna lui 2021 până în prezent, “mai multe decât în timpul deceniului precedent”, incidente ce demonstrează o agresivitate în creştere a armatei chineze.

Dacă se ţine cont de incidente ce implică avioane de vânătoare ale unor ţări partenere, aceasta ar putea majora numărul lor la “aproape 300”, a adăugat Ely Ratner.

Luni, guvernul canadian a raportat că un avion militar al Canadei fusese interceptat de avioane de vânătoare chineze deasupra apelor internaţionale şi a calificat manevra drept “periculoasă şi imprudentă”.

„În final, acest tip de comportament operaţional poate provoca accidente (…) şi poate duce la conflicte involuntare”, a atenţionat Ratner.

În paralel, Pentagonul a anunţat că va declasifica imagini şi înregistrări video cu circa 15 incidente de acest tip, printre care unul care a avut loc în septembrie.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a denunţat recent de mai multe ori comportamentul aviaţiei chineze.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share