Pentagonul anunță că a eliminat doi presupuși traficanți de droguri în Oceanul Pacific

Doi bărbați au murit după ce armata americană a atacat o ambarcațiune suspectată de trafic de droguri în Oceanul Pacific, potrivit unui comunicat al Pentagonului, citat de AFP. Este primul atac de acest fel efectuat de SUA în această zonă.

”Doi narcoteroriști se aflau la bordul ambarcațiunii în momentul loviturii, care a fost efectuată în apele internaționale. Cei doi teroriști au fost uciși și niciun membru al armatei americane nu a fost rănit”, a declarat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, pe contul său de X.

Atacul ridică la cel puțin opt numărul total al intervențiilor americane împotriva ambarcațiunilor cu presupuși traficanți de droguri, majoritatea în Caraibe, cu un bilanț de cel puțin 34 de morți.

Șeful Pentagonului a subliniat: ”La fel cum Al-Qaeda a declarat război patriei noastre, aceste carteluri declară război frontierei noastre și poporului nostru. Nu va exista nici refugiu, nici iertare, doar justiție”.

Potrivit Washingtonului, unele carteluri implicate în traficul de droguri sunt considerate ”organizații teroriste” și provoacă anual moartea a zeci de mii de cetățeni americani. SUA tratează astfel conflictul cu aceste grupări drept un ”război non-internațional”.

Experții atenționează însă că execuțiile sumare sunt ilegale dacă nu sunt dovediți traficanți, iar Pentagonul nu a făcut publice probe care să confirme statutul țintelor loviturilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share