Pentru șoferii din Moldova: Ce trebuie să știi ca să nu faci accident pe timp de ninsoare

Pentru șoferi, Ce trebuie să știi, ca să nu faci accident pe timp de ninsoare, zapada pe drumuri, politia moldova, strazi chisinau, accidente rutiere, 

Meteorologii au anunțat condiții meteo dificile în următoarea perioadă. Ninsoarea care a început astăzi va crește mâine în intensitate. Poliția anunță că pe drumurile din țară se circulă fără impedimente. Inspectorii de patrulare fluidizează traficul și le acordă ajutor șoferilor aflați în dificultate.

Totodată, de la primele ore au fost înregistrate câteva accidente rutiere, soldate cu persoane traumatizate. În contextul înrăutățirii condițiilor meteorologice, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă toți participanții la trafic să țină cont de indicațiile polițiștilor pentru evitarea unor evenimente rutiere nedorite.

Astfel, conducătorii auto trebuie să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie;
– să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic;
– în condiții de ninsoare, viteza de circulație ar trebui să fie cu 20-30 km mai mică decât limita permisă.
– dacă partea carosabilă este umedă sau acoperită cu zăpadă, șoferii trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare;
– să țină cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanțele sunt mai greu de apreciat;
– să nu efectueze manevre riscante;
– să utilizeze luminile de întâlnire și pe timpul zilei;
– autovehiculul trebuie dotat cu lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip;
– dacă autovehiculul începe să derapeze, să nu frâneze.
 
Totodată, celor care pornesc la drum lung în aceste zile, autoritățile le recomandă ca să aibă rezervorul mașinii plin, apă pentru 24 de ore, alimente, o pătură caldă, termos cu ceai, telefonul încărcat și trusa medicală. În caz de necesitate, să apeleze la cel mai apropiat echipaj de patrulare sau să sune la 112.
Total
0
Shares
Total
0
Share