Percheziții la zeci de primării din țară, inclusiv primăria capitalei și Ministerul Mediului

CNA, perchezitii primaria capitalei, ministerul mediului, trafic de influenta avocati, ce mita iau avocatii,

Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în mai multe primării din ţară, inclusiv în Primăria Capitalei. Ofiţerii anticorupţie şi procurorii au descins şi în fostul Minister al Mediului, unde desfăşoară acţiuni, transmite Deschide.md

Potrivit deschide.md ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi, a confirmat că procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA desfăşoară acţiuni de urmărire penală în mai multe primării din ţară într-un dosar pornit pe faptul trucării unor licitaţii. Potrivit ei, ofiţerii efectuează percheziţii, dar şi ridicări de acte din primării, inclusiv din sediul Ministerului Mediului şi cel al Primăriei municipiului Chişinău. De asemenea, au loc acţiuni de urmărire penală şi la câteva companii, beneficiare ale licitaţiilor aranjate.

La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului se pare că ar fi vorba despre licitații finanțate din banii Fondului Ecologic de Stat.

În dosar ar figura în jur de 20 de primării, conduse de reprezentanți ai PD, PLDM, PL, PNL și PPEM, care au organizat licitații pentru asistența financiara din Fondul Ecologic. Sursele redacției noastre ne spun că operațiunea de azi se va finaliza cu mai multe rețineri.

Patru persoane au fost reţinute, până la această oră, în cadrul operaţiunii de astăzi, afirmă ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi. Printre reţinuţi este primarul din Ghelăuza şi trei reprezentanţi ai companiilor beneficiare a licitaţiilor trucate. În prezent, acţiunile de urmărire penală sunt în desfăşurare în mai multe primării din ţară şi la sediile unor companii. Acestea au loc în cadrul unui dosar care vizează trucarea unor licitaţii de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul Ecologic pentru susţinerea unor proiecte locale.

Total
0
Shares
Total
0
Share