Ministerul Educației anunță intervenții după o investigație privind cumpărarea tezelor, iar persoanele implicate riscă să fie trase la răspundere. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că instituția va sesiza organele de drept și va solicita audieri publice pe acest subiect, în contextul unor suspiciuni grave de fraudă academică în învățământul superior din Republica Moldova.
”Jurnaliștii de la Diez au realizat o investigație excelentă privind cumpărarea tezelor. Frauda academică este un cancer care erodează încrederea și prestigiul învățământului superior din Republica Moldova.
Vom sesiza organele de drept pentru ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere. Dacă vor fi necesare modificări ale cadrului legal, vom insista ca acestea să fie operate cât mai rapid.
Am solicitat și colegilor din comisia parlamentară de profil să organizeze audieri publice pe acest subiect, cu participarea Ministerului Justiției, a organelor de drept și a reprezentanților tuturor universităților.
Începând din acest an, toate tezele de licență și de master vor fi verificate printr-un soft specializat, care a fost deja procurat.
Poziția Ministerului este categorică: zero toleranță față de plagiat și fraudă academică. Vom insista ca universitățile, cu respectarea autonomiei universitare, să adopte o atitudine la fel de fermă.
PS. Implicarea în acest fenomen este incompatibilă cu continuarea activității într-o instituție publică. Dacă cele invocate se confirmă, nu văd cum își pot continua activitatea în sistemul cultural persoanele identificate”, este declarația șefului de la Educație.



