Perciun cere stoparea colectărilor de bani cu ocazia Zilei Profesorului

În ajunul Zilei Mondiale a Educației și a Zilei Profesorului, marcate pe 5 octombrie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a cerut oprirea practicii de colectare a banilor în școli cu prilejul acestei sărbători.

”Încurajăm pe toată lumea să raporteze aceste cazuri, în special la CNA. Acolo sunt solicitări din partea cadrelor didactice pe acest subiect… colectările încalcă flagrant și codul de etică a cadrului didactic. De aceea este important să avem aceste sesizări documentate, transmise către CNA, către direcțiile de învățământ, care sunt angajatorii cadrelor didactice, și eventual către Ministerul Educației, ca să putem pune în aplicare prevederile codului de etică”, a declarat Perciun.

Oficialul a menționat că va fi transmisă o circulară către toate instituțiile de învățământ.

”Acest fenomen – transmitem azi și o circulară în acest sens, pentru toate instituțiile, deși, credeți-mă, nu este prima dată. Se cunoaște bine că nu este cazul să se întâmple aceste lucruri”, a subliniat ministrul.

Ziua Internațională a Profesorului a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii din 1966 privind statutul profesorilor, completată de Recomandarea privind învățământul superior din 1977. Aceste documente constituie cadrul de referință pentru drepturile și responsabilitățile cadrelor didactice.

Total
0
Shares
Total
0
Share