Pericol public? OrheiLand nu dispune de autorizație sanitară de funcționare, anunță Poliția

În pofida restricțiilor impuse de autorități și pe lângă faptul că din 25 mai curent nu dispune de autorizație sanitară de funcționare, parcul de distracții “OrheiLand”, din orașul Orhei, și-a continuat activitatea, ieri, expunând riscului sănătatea publică; acțiuni care contravin legislației Republicii Moldova, anunță Inspectoratul General al Poliției pe siteul oficial.

Poliția precizează faptul că demontarea gardului îi păstrează statutul de parc de distracții și, respectiv, agentul economic este obligat să se conformeze, de rând cu ceilalți antreprenori, restricțiilor impuse de autorități.

Inspectoratul General al Poliției menționează că polițiștii au asistat la toate acțiunile întreprinse de aceștia, monitorizând ordinea publică și securitatea cetățenilor și cere, în continuare, conformare și respectarea gradului de sănătate publică; mai ales că publicul prezent acolo este format preponderent din copii.

Astfel, IGP intervene cu solicitarea către toți gestionarii/proprietarii/administratorii și nu în ultimul rând către autoritățile publice locale să asigure îngrădirea accesului către spațiile respective, indiferent de forma de acces (liber sau contra plată, pentru a evita aglomerațiile.

În cazul constatării nerespectării măsurilor stabilite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, poliția va acționa în corespundere cu cadrul normativ și se va conduce de toate pârghiile legale.

IGP solicită și cetățenilor să dea dovadă de mai multă responsabilitate, să-și protejeze copiii, să evite spațiile aglomerate, să nu formeze grupuri mai mari de 3 persoane, să păstreze distanța socială, iar dacă spațiul nu le permite atunci neapărat să poarte măști.

Descinderea poliției la OrheiLand este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în Republica Moldova, a declarat deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber.

Primarul de Orhei Pavel Verejanu a menționat că poliția în loc să asigure securitatea cetățenilor, să interzică grupurile mai mari de 3 persoane, blochează accesul cetățenilor în locuri publice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share