Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European a aprobat miercuri două acorduri provizorii privind actualizarea normelor UE referitoare la permisele de conducere. Noile prevederi vizează introducerea permisului digital, reguli mai stricte pentru șoferii începători și recunoașterea sancțiunilor aplicate în alte state membre.
Potrivit acordului dintre Parlamentul European și Consiliu, permisul de conducere în format digital, stocat pe smartphone prin intermediul portofelului digital european, va deveni forma standard în Uniune. Totuși, șoferii vor avea în continuare dreptul de a solicita un permis fizic.
Pentru șoferii începători, se stabilește o perioadă de probă de cel puțin doi ani, în care aceștia vor fi supuși unor reguli mai stricte privind consumul de alcool, purtarea centurii de siguranță și utilizarea sistemelor de retenție pentru copii. Parlamentarii europeni au încurajat introducerea unei politici de toleranță zero față de alcool și droguri în toate statele membre.
Obținerea primului permis de conducere va presupune efectuarea unui control medical, inclusiv evaluarea vederii și a stării cardiovasculare. Pentru categoriile B și A, statele membre vor putea opta pentru autoevaluare sau alte forme alternative în cazul reînnoirii permisului.
Pentru a răspunde deficitului de șoferi profesioniști în UE, acordul prevede reducerea vârstei minime pentru obținerea permisului de camion de la 21 la 18 ani, iar pentru autobuze – de la 24 la 21 de ani, cu condiția deținerii unui certificat de competență profesională.
Un al doilea acord, negociat între Parlament și Consiliu, prevede ca suspendarea, retragerea sau restricționarea unui permis într-un stat membru să fie recunoscută și aplicată în statul care a emis permisul. Astfel, se dorește combaterea impunității pentru șoferii periculoși care comit încălcări grave în alte țări ale UE.
Acordul privind normele generale ale permisului de conducere a fost aprobat în Comisia TRAN cu 36 de voturi pentru și 6 împotrivă. Acordul privind sancțiunile transfrontaliere a fost aprobat cu 37 de voturi pentru și 5 împotrivă. Urmează aprobarea în Consiliul UE, după care textul va fi supus votului în plenul Parlamentului European.