Persoanele cu funcții publice ar putea fi obligate să declare valoarea reală a tuturor bunurilor dobândite după anul 2018

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la Legea privind declararea averii personale. PROIECTUL a fost susținut cu votul a 64 de deputați.

Scopul modificărilor propuse este de a stabili o perioadă de referință, care să ofere claritate referitor la obligativitatea racordării valorii bunurilor mobile și imobile la prețul real. Așadar, persoanele vizate vor declara valoarea de piață a bunurilor dobândite începând cu anul 2018. În cazul celor obținute până în anul 2017 inclusiv, se va declara valoarea cadastrală a bunului sau valoarea conform actului care certifică proveniența acestuia.

De asemenea, proiectul prevede substituirea în Lege a cuvântului ”procurate” cu ”dobândite”. Astfel, funcționarii și demnitarii vor trebuie să declare valoarea tuturor bunurilor obținute, inclusiv prin donație sau moștenire.

Documentul urmează să fie supus examinării în a doua lectură.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share