Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani se pot înscrie la concursul de selectare a participanților la pilotarea cursurilor desfășurate de Universitatea de Stat din Moldova (USM). Măsura se include în Programul național privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), programul se axează pe extinderea oportunităților de educație de-a lungul vieții prin implementarea conceptului „Universitatea pentru vârsta a treia”. Aceasta reprezintă o formulă de educație adaptată pentru femeile și bărbații în etate. În așa mod, persoanele vârstnice vor avea acces la oportunități de educație, într-un mediu favorabil pentru îmbătrânirea activă, vor fi susținute și motivate să fie în continuare active și implicate în viața socială. Conceptul este implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, USM, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Fundația unei companii de telefonie mobilă.
Pilotarea cursurilor se va desfășura în perioada octombrie 2023-aprilie 2024. La această etapă se vor organiza gratuit cursurile: „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Stare de bine și comunicarea între generații”. Durata unui curs este de 12 ore (1 oră = 45 min), cu întâlniri o dată sau de două ori pe săptămână. Durata unei întâlniri – 90 minute.
Cererea de participare la concurs poate fi completată și expediată la adresa de e-mail crfc.usm@gmail.com sau depusă în format fizic la: USM (Chișinău, str. A. Mateevici, 60, biroul 233, bloc central) sau la MMPS (Chișinău, str. V. Alecsandri, 1, biroul 715).
Persoanele participante este necesar să întrunească următoarele condiții: vârsta de peste 60 de ani, disponibilitate de deplasare în Chișinău și implicare în activități de voluntariat/sprijin/suport altora. Perioada de depunere a cererilor este 8-25 septembrie curent.