Peskov susține că Putin este pregătit pentru negocieri cu statele europene

Peskov susține că Putin este pregătit pentru negocieri cu statele europene
EnglishFrançaisРусский

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit pentru negocieri cu statele europene privind încheierea războiului din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Putin este pregătit pentru negocieri cu toată lumea. El a spus acest lucru în repetate rânduri”, a afirmat Peskov, comentând un articol publicat de Financial Times.

Potrivit publicației, reprezentanții Uniunii Europene se pregătesc pentru eventuale negocieri cu Rusia, pe fondul nemulțumirilor legate de rezultatele eforturilor diplomatice de pace întreprinse până acum de președintele american Donald Trump.

„Suntem gata să mergem înainte atât cât vor fi pregătiți europenii”, a adăugat Dmitri Peskov într-o declarație pentru Reuters.

Totodată, reprezentantul Kremlinului a afirmat că primul pas spre reluarea dialogului ar trebui făcut de Uniunea Europeană, susținând că Bruxellesul ar fi întrerupt contactele cu Moscova după declanșarea războiului în 2022.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share