Peste 11 000 de cetățeni s-au adresat, în această săptămână, la punctele de răcorire instalate de Primăria Chișinău în contextul valului de caniculă care afectează capitala. Corturile, amplasate în cele mai aglomerate zone din toate sectoarele orașului, oferă apă potabilă, sprijin medical și monitorizarea stării de sănătate, în special pentru persoanele vulnerabile – vârstnici, copii și pacienți cu boli cronice.
Măsura a fost luată ca urmare a avertizărilor emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care a anunțat coduri galbene și portocalii, cu temperaturi ce depășesc frecvent 35 de grade Celsius. Corturile vor rămâne funcționale pe toată durata perioadei caniculare. Autoritățile îndeamnă populația să evite expunerea la soare în orele de vârf și să se hidrateze corespunzător.