Peste 1,2 milioane de apeluri la 112 au fost înregistrate în primele șase luni ale anului

În prima jumătate a anului 2025, numărul unic de urgență 112 a fost apelat de peste 1,2 milioane de persoane, care au solicitat sprijin în cazuri de incendii, accidente rutiere, urgențe medicale și alte situații critice.

Aproape 90% dintre apeluri au primit răspuns în mai puțin de 10 secunde, iar datele esențiale au ajuns la echipele de intervenție, în medie, în două minute – un progres față de anul trecut, datorat optimizării procedurilor.

Totuși, 35% dintre apeluri nu au vizat urgențe reale. Pentru reducerea acestora, Serviciul 112 desfășoară campanii de informare și lecții în școli, măsuri care au dus deja la o scădere cu 5% a apelurilor nejustificate.

În acest an a fost lansată aplicația NG-SOS, ce permite localizarea precisă a apelantului, transmiterea de imagini și mesaje text, precum și traducerea automată a conversațiilor.

La ședința de bilanț, ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a felicitat echipa 112 pentru profesionalism și a subliniat că dezvoltarea continuă a serviciului rămâne o prioritate națională.

Total
0
Shares
Total
0
Share