Peste 13 000 de vehicule din regiunea transnistreană sunt înmatriculate cu plăci neutre

Peste 13 676 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană au fost înmatriculate cu plăci de model neutru, în perioada 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2025, în punctele de înmatriculare din Tiraspol și Râbnița, potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor.

Comparativ cu anul trecut, se atestă o creștere de 12 %, adică cu 1 470 de unități mai mult față de cele 12 206 autovehicule documentate în 2024.

Procesul de înmatriculare a fost reluat în august 2024, după o pauză determinată de suspendarea unilaterală a mecanismului de către Tiraspol, la sfârșitul anului 2021.

Sistemul cu plăci neutre este o măsură temporară, menită să faciliteze tranziția spre evidența națională unică și să asigure respectarea normelor de circulație, inclusiv pentru circulația internațională.

Pentru a ieși din țară, autovehiculele trebuie să fie dotate cu plăcuța ”MD”, iar șoferii să aibă acte recunoscute la nivel național sau internațional – permis, pașaport și asigurare auto.

Total
0
Shares
Total
0
Share