Peste 150 de operaţii de transplant au fost finanţate în 2023 din fondurile AOAM

Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au realizat anul trecut 150 de operaţii de transplant, cu 30 mai multe faţă de anul precedent.

Din numărul total de operații realizate, trei au fost transplanturi de ficat, trei – de rinichi, 38 – de cornee, 104 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară, o prelevare de ficat și o prelevare de rinichi de la donator viu.

Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate peste 5,7 milioane de lei.

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789 605 lei, transplant de rinichi – 180 360 lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – 21 889 lei, transplant de membrană amniotică pe suprafața oculară – 17 630 lei, prelevare de ficat de la donator viu – 148 927 lei, iar prelevare de rinichi – 27 931 lei.

În anul 2024, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de 12,3 milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share