Peste 180 de mii de persoane au ridicat medicamente compensate în octombrie prin eRețeta

Peste 180 de mii de persoane au ridicat în octombrie medicamente și dispozitive medicale compensate, eliberate pe baza rețetelor electronice prin Sistemul informațional automatizat eRețeta, a anunțat Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Potrivit CNAM, pentru produsele farmaceutice compensate distribuite luna trecută, farmaciilor contractate le-au fost transferate peste 115 milioane lei, cu circa 8 milioane lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2023. Cea mai mare parte a sumelor – aproximativ 108 milioane lei – a fost destinată medicamentelor compensate.

De aceste medicamente au beneficiat în principal pacienții cu boli ale aparatului circulator, în jur de 125 de mii de persoane, pentru care au fost achitate peste 53 milioane lei.

Totodată, 73 de mii de persoane cu maladii endocrine, de nutriție și metabolism au primit medicamente în valoare de circa 36 milioane lei.

CNAM precizează că costul mediu al medicamentelor compensate per pacient a constituit 638 lei, iar cele mai costisitoare tratamente rămân cele pentru persoanele cu malformații congenitale și anomalii cromozomiale, înregistrând un cost mediu de 4 081 lei per pacient.

În aceeași perioadă, circa 26 de mii de beneficiari au primit dispozitive medicale compensate, pentru care s-au alocat peste 7,3 milioane lei. În total, în octombrie au fost valorificate peste 308 mii de rețete electronice în aproape 1 700 de farmacii aflate sub contract cu CNAM.

Total
0
Shares
Total
0
Share