Peste 200 000 de cetățeni canadieni au semnat o petiție parlamentară prin care solicită retragerea cetățeniei lui Elon Musk, invocând alianța acestuia cu fostul și actualul președinte american, Donald Trump. Potrivit inițiatorilor, Musk s-ar fi alăturat eforturilor lui Trump, care, în timpul celui de-al doilea mandat, a amenințat în repetate rânduri independența Canadei și a sugerat transformarea acesteia în al 51-lea stat al SUA, informează telegraph.md, cu referire la The Guardian.
Petiția a fost inițiată în 20 februarie de scriitoarea din Columbia Britanică, Qualia Reed, și a fost depusă în Camera Comunelor de către deputatul din partea Noului Partid Democrat, Charlie Angus, cunoscut pentru criticile sale la adresa miliardarului.
Elon Musk, născut în Africa de Sud, deține cetățenia canadiană prin mama sa, Maye Musk, originară din Queen, provincia Saskatchewan. Acesta este fondatorul și proprietarul unor companii precum Tesla, SpaceX și platforma de socializare X (fostă Twitter).
Semnatarii petiției îl acuză pe Musk că a ”acționat împotriva interesului național al Canadei” prin colaborarea sa cu Trump, care a amenințat cu impunerea unor tarife comerciale severe și chiar cu anexarea Canadei. De asemenea, aceștia susțin că sprijinul lui Musk pentru administrația Trump îl face ”membru al unui guvern străin care încearcă să submineze suveranitatea canadiană”.
Conform legislației canadiene, cetățenia poate fi retrasă în cazuri de fraudă sau declarații false în procesul de naturalizare.
Persoanele cărora li se revocă cetățenia trebuie să aștepte 10 ani pentru a o putea redobândi.
Petiția, care a adunat peste 203 000 de semnături, va rămâne deschisă până în 20 iunie și va fi discutată în Camera Comunelor, care își reia activitatea în 24 martie. Totuși, există posibilitatea ca un scrutin electoral anticipat să aibă loc înainte ca parlamentarii să revină la lucru.