Agenții economici din domeniul agriculturii și industriei prelucrătoare au beneficiat, în anul 2025, de sprijin financiar prin Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică, aprobat de Guvern.
Potrivit datelor oficiale, în cadrul programului au fost depuse 3 218 cereri, iar valoarea totală a compensațiilor acordate a constituit 38 112 234 lei.
Compensația a reprezentat 50 % din diferența de preț reglementat la energia electrică, fără TVA, iar suma maximă acordată unui beneficiar nu a depășit plafonul de 5 milioane de lei.
Pentru agenții economici din agricultură și industria alimentară, sprijinul a fost acordat sub formă de plată complementară, mecanismul fiind gestionat prin Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Autoritățile precizează că scopul măsurii a fost reducerea presiunii costurilor energetice asupra întreprinderilor din sectoarele prioritare, menținerea continuității activităților economice și susținerea competitivității acestora.
Programul de compensare a fost implementat pe parcursul anului 2025 și este valabil până la 31 decembrie 2025, în limita bugetului disponibil, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene.