Peste 3 600 de încălcări ale regulilor de circulație au fost înregistrate în weekend

Peste 3 600 de încălcări ale regulilor de circulație au fost înregistrate în weekend
EnglishFrançaisРусский

În weekend, polițiștii de patrulare au înregistrat peste 3 600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.

Dintre acestea, 66 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Totodată, 1 526 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum.

Alte abateri constatate au fost nerespectarea indicatoarelor rutiere de prioritate și a semnalelor de interzicere ale semafoarelor de către 766 de șoferi, precum și conducerea vehiculului fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare de răspundere civilă auto în cazul a 239 de persoane.

De asemenea, 660 de șoferi au oprit mijloacele de transport în locuri interzise, iar 94 au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor. Pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului în timpul șofatului au fost documentați 252 de conducători auto.

În plus, 30 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Polițiștii au intervenit în 2 166 de cazuri, solicitări primite prin Serviciul Unic 112.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share