Agenția Servicii Publice (ASP) a anulat din oficiu 315 permise de conducere, după ce a constatat că proba practică a fost fraudată. Decizia a fost luată în urma analizării a peste 9 500 de înregistrări video din anul 2024.
Potrivit imaginilor captate de camerele instalate în vehiculele ASP, mai mulți examinatori au trecut cu vederea greșeli grave comise de candidați, iar aceste nereguli nu au fost consemnate în fișele de evaluare. Astfel, candidați care trebuiau respinși au fost declarați „admiși”, ceea ce a dus ulterior la anularea permiselor.
Șoferii implicați au fost notificați oficial că le este retras calificativul ”admis”, iar permisul devine nul. Potrivit șefului Departamentului Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto, Iacov Zavtur, cazurile analizate includ lipsa semnalizării, ignorarea pietonilor sau treceri peste linia continuă – toate fiind penalizări grave.
Șeful Secției monitorizare operațională, Vlad Acciu, a explicat că fiecare caz este analizat individual, iar persoanele vizate pot aduce argumente în apărarea lor înainte de anularea definitivă. Înregistrările sunt păstrate timp de șase luni și sunt revizuite inclusiv la sesizarea poliției.
Pe lângă anularea permiselor, ASP aplică sancțiuni disciplinare examinatorilor implicați, de la mustrări până la demiteri. Conducerea instituției susține că măsurile sunt necesare pentru asigurarea siguranței rutiere.