Peste 32 000 de elevi vor susține primul examen de absolvire a gimnaziului

În data de 2 iunie, peste 32 000 de elevi din Republica Moldova au început examenele de absolvire a gimnaziului, primul test fiind la disciplina Istoria românilor și universală. Potrivit Ministerului Educației, pentru prima dată, lucrările vor fi evaluate centralizat în centre republicane, nu de profesorii din școlile în care învață elevii, pentru a asigura obiectivitatea procesului.

Deși inițial s-a anunțat că examenele vor fi susținute în centre speciale, precum la Bacalaureat, autoritățile au renunțat la idee în urma consultărilor cu directorii instituțiilor de învățământ. Accesul în sălile de examen este permis doar cu act de identitate, iar probele încep la ora 9:00.

Următoarele examene vor avea loc în data de 5 iunie – Matematică, în data de 9 iunie – Limba de instruire și în data de 12 iunie – Limba română pentru elevii alolingvi.

Corectarea lucrărilor a început chiar astăzi, fiind realizată de aproximativ 330 de profesori, organizați în cinci comisii naționale. Rezultatele vor fi afișate în data de 24 iunie, direct în instituțiile de învățământ.

Tot în data de 2 iunie a început și sesiunea de Bacalaureat, care se va încheia în data de 20 iunie.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share