Peste 43 000 de șoferi au fost surprinși fără centură sau folosind telefonul la volan, în doar trei luni

Sistemul de monitorizare automatizată a traficului rutier a înregistrat aproximativ 43 000 de încălcări în ultimele trei luni, vizând neutilizarea centurii de siguranță și folosirea telefonului mobil în timpul conducerii.

Dintre acestea, 30 395 de cazuri țin de nepurtarea centurii de siguranță de către conducătorii auto, iar peste 12 500 de încălcări au fost comise de șoferi care utilizau telefonul mobil în timp ce conduceau.

Noile funcționalități ale sistemului automatizat de supraveghere au fost implementate la începutul lunii februarie, extinzând capacitatea de detectare și asupra acestor abateri, considerate un pericol major pentru siguranța în trafic.

Conform legislației în vigoare, aceste încălcări se sancționează cu amendă de până la 600 de lei și aplicarea a trei puncte de penalizare. Autoritățile reamintesc șoferilor importanța respectării regulilor pentru prevenirea accidentelor și salvarea de vieți.

Total
0
Shares
Total
0
Share