Aproape 90 de moldoveni au murit în 2018 după ce s-au intoxicat cu alcool, anunță Ministerul Sănătății. Viciul provoacă peste 200 de afecțiuni și boli, cele mai frecvente maladii fiind tulburările mintale, afecțiunile gastro-intestinale, cardiovasculare, pulmonare, reproductive și cancerul, scrie Jurnal.md
Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că, în fiecare an, tot mai mulţi tineri devin ostaticii acestei maladii. În Republica Moldova sunt înregistraţi peste 46 de mii de bolnavi de alcoolism cronic, dintre care 7.300 sunt femei.
Potrivit ultimelor date, 28% dintre copii cu vârsta de 11 ani, 43% dintre minorii de 13 ani, 73% dintre adolescenții de 15 ani și 82% dintre tineri de 17 ani au consumat alcool cel puțin o dată în viață. Aproape jumătate, 46% dintre elevii claselor a VII-a și a IX-a pot obține ușor sau foarte ușor cel puțin o băutură alcoolică și doar 15% au răspuns că acest lucru este imposibil.
Cercetarea mai demonstrează că aproximativ 56% dintre decesele cauzate de ciroza hepatică, 9% dintre cele provocate de cancer, 25% dintre decesele cauzate de bolile cardiovasculare și 51% dintre leziunile intenționate și neintenționate sunt atribuite consumului de alcool.
Conform raportului global, în 2018 Moldova a înregistrat un consum anual de 15,2 litri alcool pur/locuitor la vârsta de la 15 ani, din care bărbaților le revine 25,2 litri alcool pur/locuitor, iar femeilor – 6,1 litri alcool pur/locuitor. Datele mai arată că prevalenţa prin alcoolism cronic este de 3 ori mai mare față de media europeană.
La nivel global, dependența de alcool provoacă peste 3,3 milioane de decese anual.
Pentru a preveni riscurile, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale își propune să organizeze mai multe acțiuni pe parcursul lunii noiembrie.
Autorităţile îşi propun să-i convingă pe moldoveni să conştientizeze că alcoolul reprezintă un risc pentru sănătate şi speră să combată acest viciu prin acțiuni de informare.