Peste 70% dintre cetăţenii din Israel cu vârste de peste 16 ani au primit prima doză de vaccin

Peste 70% dintre cetăţenii cu vârste de peste 16 ani din Israel au primit deja prima doză a unui vaccin dezvoltat împotriva maladiei COVID-19, a anunţat marţi Yuli Edelstein, ministrul Sănătăţii din această ţară, citat de DPA.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, ministrul Edelstein a precizat că 4.456.000 de persoane de peste 16 ani au primit prima doză de vaccin, dintre care 3.076.000 de rezidenţi au primit deja ambele doze.

În contextul apropiatei sărbători Purim, care va fi celebrată în această săptămână de joi seară până vineri seară, ministrul israelian a transmis populaţiei un mesaj de avertizare, în care a spus că “sărbători cauzatoare de infectări în masă sunt planificate pentru noi”.

Purim este o sărbătoare festivă, care implică de obicei petreceri ample în întreaga ţară, la care participă atât copii, cât şi adulţi.

Anul trecut, un focar masiv de infectări cu noul coronavirus a apărut după acea sărbătoare, iar oficialii israelieni sunt îngrijoraţi că evenimentul ar putea să se repete şi în 2021.

“Lucrăm pentru a implementa o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi pentru a reduce semnificativ transportul public în zilele sărbătorii Purim”, a precizat ministrul Edelstein.

Luni, 4.677 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate în Israel.

Israelul se află în prezent într-o etapă de redeschidere a unor sectoare de activitate, precum educaţia, divertismentul, afacerile şi comerţul.

Duminică, autorităţile locale au început să acorde o serie de facilităţi pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva maladiei COVID-19, după ce datele publicate de Ministerul Sănătăţii au arătat că vaccinul Pfizer-BioNTech are o eficienţă foarte ridicată.

Israelienii care au primit ambele doze de vaccin pot de acum să intre în centre sportive, teatre, muzee şi hoteluri.

Ei trebuie să prezinte la intrare un certificat de vaccinare, denumit “paşaport verde”.

Primăria din Tel Aviv a anunţat marţi că va sărbători redeschiderea sectorului cultural, care a rămas închis timp de aproape un an, prin organizarea unui concert în aer liber miercuri în beneficiul rezidenţilor vârstnici care au fost deja vaccinaţi.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share