Peste 71 000 de persoane au traversat frontiera în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, fluxul de persoane prin punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a atins 71 376 de traversări, potrivit datelor Poliției de Frontieră.

Printre cele mai aglomerate puncte se numără Aeroportul Internațional Chișinău (21 668), Leușeni (8 952), Sculeni (6 533), Palanca (5 205) și Giurgiulești (5 067).

Pentru evitarea aglomerației, autoritățile recomandă utilizarea rutelor alternative, precum Leova-Bumbăta, Cahul-Oancea, Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți Prut și Tudora-Starokazacie.

Totodată, 18 cetățeni străini au primit refuz de intrare în țară, iar în urma controalelor au fost depistate 8 încălcări ale regimului de frontieră, inclusiv 5 tentative de trecere ilegală.

Poliția de Frontieră îndeamnă la respectarea legislației și cooperarea cu agenții pentru a asigura un trafic fluent și sigur.

Total
0
Shares
Total
0
Share